luni, 23 iunie 2014

Vara asta se poartă fericirea

          Şi nu doar vara. Doar că acum, cu atâta soare, te simţi datoare să fii fericită. Obligată chiar. Mulţumirea, fericirea şi încrederea ta nu stau în propriile convingeri, ci în circumstanţe. De câte ori ai renunţat la a mai face ceea ce iubeşti pentru ceva ce ai considerat tu că trebuie făcut, nu ştiu.. pentru că aşa spun unii? 
Aştepţi cu disperare fericirea aia de care vorbesc toţi, ziua în care te trezeşti şi în sfârşit înţelegi de ce te-ai născut. Ei spun că fericirea noastră are un nume, deşi ne e greu să recunoaştem asta. Fii tu, naturală, cu nebuniile şi imperfecţiunile tale perfecte, oamenii potriviţi ţie se vor apropia mai repede decât crezi. Spune că iubeşti, spune că îţi e frică, plângi, greşeşte, fă orice simţi că trebuie făcut şi renunţă la masca de bal. Nu eşti invitată la balul ăsta, eşti chiar regina, iar pe regină trebuie să o recunoască şi cel mai îndepărtat şi simplu om din regat.

"Hell is but the temple of the closed mind." 

Fericirea este ca machiajul. Vezi un machiaj realizat perfect la altcineva şi îţi doreşti şi tu. Ajungi în faţa faptului împlinit şi parcă nu îţi mai place.. nu îţi avantajează nici culoarea, nici forma ochilor. 
Fericirea trebuie personalizată. Te-ai gândit vreodată că poate nu de o relaţie perfectă ai nevoie? Nu de rochia aia foarte scumpă? Nu de promovarea la locul de muncă, nu de mulţi bani?
Vara asta, ia-ţi puţin timp şi găseşte ceea ce te face fericită pe tine. Poate o floare, o pisică, o melodie, redecorează-ţi casa, ajută pe cineva, oferă cadouri, dansează, iubeşte fără să te gândeşti prea mult. Pentru fiecare lună, creează-ţi un obicei nou, îndrăzneşte, încearcă. Ieşi din zona ta de confort. La sfârşitul lunii, decide dacă păstrezi acel obicei sau nu. 
Trăieşte viaţa pe care ţi-ai imaginat-o mereu. Nu încerca să decupezi această imagine după tipul de ramă pe care ţi-l oferă societatea. Probabil vei rămâne cu nimic în mână, atunci când deja e prea târziu să developezi o altă poză. 

Aminteşte-ţi te rog, ultima seară în care ai adormit liniştită fără un singur gând sau temere înainte de culcare? Creează-ţi viaţa astfel încât la sfărşitul serii să nu te mai gândeşti la ceea ce ai putut face. Învinge-ţi frica de tine, frica de a nu fii suficientă, de a nu-i mulţumi pe toţi. E mai simplu decât crezi. E o singură regulă
Dacă te face fericită, fă acel lucru, dacă nu, nu. Vara asta alege doar să fii fericită. Nu te mai gândi de o sută de ori, fă ce simţi, spune ce simţi, uită de prejudecăţi, închide ochii. Nimeni nu te judecă, te judeci singură, iar de cele mai multe ori eşti propriul tău cel mai mare duşman. 

Nu şi vara asta.
Împrieteneşte-te cu tine!


joi, 19 iunie 2014

Nu vei găsi niciodată un bărbat bun ..


.. pentru că nu îl cauți.




        Femeile bune se îndrăgostesc de bărbații nepotriviți, pentru că vor căuta în ei ceea ce ele nu vor putea fi niciodată. Există două tipuri de oameni răi: cei care fac lucrurile rele și cei care văd lucrurile rele cum sunt făcute, dar nu încearcă să le oprească.

Deci amândoi sunteți la fel.

De fapt, nu ai căutat niciodată un bărbat bun ...sau, dacă l-ai găsit, l-ai dat la o parte. Nu te-ai simțit provocată nici intelectual, nici emoțional, nici fizic, văzând cum el e capabil să se transforme în tot ceea ce ți-ai dorit tu vreodată, din dragoste. 

     Mereu ți-au plăcut acei "bad boys", pentru care ți-au curs râuri de lacrimi, pentru care s-au scurs atâtea nopți nedormite, cei care îți dădeau fiori doar privindu-te. Ai renunțat de atâtea ori la ceea ce însemni tu, pentru un gram de atenție din partea lui. E ca un drog ... te-a bucurat și acel gram, nu? Puținul ăla te-a făcut să te simți mai vie ca niciodată.

     Un bărbat bun, care te iubește și pentru care tu ești magică? Vei renunța mâine la el, dacă cel care ți-a frânt inima va reapărea în viața ta. Nu te minți singură ..l-ai privit ultima dată, cum privești marea la sfărșitul verii. Te vei întoarce vara următoare, cu siguranță. 





FOTO: Tumblr

marți, 10 iunie 2014

Cum folosim fondul de ten vara?

Deja este foarte cald afară şi, pentru o femeie cochetă, mereu aranjată, acest lucru nu este întotdeauna cea mai plăcută senzaţie. Vara aceasta cu siguranţă vei fi pusă în postura de a renunţa complet la machiaj, pentru confortul tău.
Dar, pentru că suntem iubitoare ale machiajului, ne întrebăm dacă nu şi vara, putem profita de avantajele unui machiaj bine pus la punct!

Cu siguranţă, sunt de acord că vara, putem renunţa la produsele cosmetice destinate machiajului, la nuanţele stridente şi la fardurile de tip pudră.
Exisă o probabilitate mult prea mare ca în decursul unei zile de vară să transpiri, iar întreaga operă de artă de pe chipul tău să se transforme în dezastru. 

Chiar şi pe timp de vară, din dorinţa de arată perfect, de a masca unele defecte sau din cauza complexelor, nu ne putem rupe în totalitate de rutina zilnică destinată machierii. De exemplu, o persoană care are un ten acneic, este puţin probabil ca în cazul unei expuneri publice(ieşire cu prietenii, plimbări în oraş), să renunţe cel puţin la fondul de ten.

Ideea tuturor este că fondul de ten încarcă faţa, o idee departe de adevăr atunci când acesta este folosit corect. Vara, trebuie să oferim o atenţie sporită acestui produs, din cauza reacţiei corpului la expunerea la soare (transpiraţie, roşeaţă). 


Ţine minte aceste tipsuri pentru machiajul de vară şi nu vei avea nicio problemă!
  • alege un fond de ten cu o textură lichidă. Evitând fondurile de ten mate, eviţi încărcarea feţei. Textura lichidă îţi va permite să îl întinzi uşor şi uniform.
  • caută o nouă nuanţă. Nu te baza pe fondul de ten pe care îl ai acum, ci optează pentru o nouă nuanţă, asta pentru că te vei bronza, iar culoarea naturală a pielii tale trebuie să fie în acord cu cea a fondului de ten.
  • optează pentru nuanţe de bej. Vara îţi recomand să cauţi o culoare apropiată pielii tale, însă din gama nuanţelor bej. De ce? Pentru că cel mai probabil pielea ta va tinde să se roşească din pricina expunerii îndelungate la soare, iar scopul tău este să neutralizezi acea culoare, oferind un aspect de bronz uniform.
  • mixează crema hidratantă cu fondul de ten. Pentru a reduce cantitatea de fond de ten aplicată pe faţă, înainte de aplicare, amestecă fondul cu crema de faţă pe care o foloseşi în mod obişnuit, adică din cantitatea zilnică de fond de ten folosită, înlocuieşte jumătate cu cremă.
  • aplică un primer iluminator înainte şi evită pudra. Pentru că te vei bronza şi pielea se închide la culoare, ai nevoie de un produs care să lumineze, să capteze lumina pe faţa ta: un primer iluminator. Acest primer va fixa fondul de ten de faţa, de aceea nu va mai fi necesar să aplici pudra. Evită cât poţi de tare pudra, pentru că vara, fondul de ten tinde să se şteargă mai repede, iar pe faţa ta vor rămâne doar "insuliţele" unde ai aplicat pudra.
  • înlocuieşte fondul de ten cu BB Cream. Dacă nici cum nu suporţi fondul de ten pe faţă vara, înlocuieşte-l cu BB Cream. Aceasta hidratează intensiv, revigorează şi dă o senzaţie fresh tenului! Ca şi în cazul fondului de ten, nu uita să fii atentă la textură şi la nuanţă! 
Produse recomandate din experienţa personală (sunt super mulţumită de ele!!): L'oreal Magic LUMI, Maybelline Affinitone, Rimmel London Match Perfection şi Garnier BB Cream Light.


FOTO: Tumblr

vineri, 6 iunie 2014

3 greşeli de neiertat în outfit-ul tău all time!

     Nu trebuie să fii model, nici să ai milioane de euro şi stilişti personali la îndemână, ca să ai stil! Tendinţele se schimbă în fiecare sezon, însă bunul gust, rafinamentul, feminitatea, simplitatea - trebuie să se reflecte în ţinutele tale în fiecare zi!

Am analizat toate persoanele din jurul meu în ultima luna şi am reuşti să identific 3 greşeli URIAŞE de stil şi vă rog, dacă vreunul dintre aceste obiceiuri vă carcterizează, să renunţaţi în momentul acesta la el!

1. PANTOFI CU VÂRFUL DECUPAT/SANDALE PURTATE CU DRESSURI

     Nu ştiu, nu ştiu cine a avut această idee strălucită legată de această combinaţie! Ciorapi cu sandale? E ca şi atunci când poartă bărbaţii şosete cu sandale! MOARTEA PASIUNII!! Sunt foarte supărată să văd că unele dintre voi recurg la un astfel de "truc"! Spun truc, pentru că da, cele care aleg să poarte dressuri cu pantofi decupaţi sau sandale, au impresia că ei nu se văd...la fel ca şi bretele transparente de la sutien! SE VĂD, sunt acolo! Şi nimic nu arată mai dizgraţios decât să vezi vârful ciorapilor, în vârful pantofilor decupaţi! Pentru binele omenirii, renunţaţi acum la acest truc! E un truc de prost gust. Dacă e cald afară, nu aveţi niciun motiv să purtaţi dressuri cu sandale, iar dacă e frig, adaptaţi-vă încălţămintea ... nu ciorapii!!!!!

2. ŞOSETE DE ALTĂ CULOARE DECÂT CEA A CONVERŞILOR/ TENIŞILOR/ PANTOFILOR

     Efectul acela de Michael Jackson nu e deloc indicat, ba chiar e un epic fail, asta desigur dacă nu te afli la un Haloween Party! Te rog îmbracă-te toată în negru şi ia-ţi în picioare şosete albe şi pantofi negrii. Fă-ţi o poză şi spune-mi unde a zburat atenţia ta în primele câteva secunde când ai văzut poza? La şosete, nu? Acest lucru nu are voie să se întâmple. Şosetele sunt o legătură între pantaloni şi pantofi, nu accesoriul tău statement. Am vrut să menţionez acestă greşeală şi pentru că e vară şi ştiu că multe dintre voi veţi alege să purtaţi jeanşi scurţi cu tenişi. Aveţi grijă ca şosetele să fie de culoarea converşilor! Dacă vorbim de celălalte anotimpuri, şosele pot fi şi de culoarea pantalonilor!

3. SUTIEN CU BRETELE PURTAT LA UN TOP FĂRĂ BRETELE

    Transparente sau nu, bretelele de sutien purtate atunci când nu trebuie sunt un HUGE NO ! Dacă sânii tăi au nevoie de extra susţinere, nu purta topuri, corsete, rochii care împiedică acest lucru. Nu apela la bretelele transparente, pentru că nu sunt trasparente ...se văd ..şi sunt ieftine, dând un aspect ieftin întregii ţinute. Nu păstra nici bretelele originale ale sutienului cu un astfel de top pentru că diferenţa se observă. Tu vrei top fără bretele, însă păstrezi bretelele ..cine te înţelege? Caută în magazine BRA STRAPS - pot fi un ajutor pentru astfel de probleme!